Este leadershipul un set de aptitudini, abilitatea de a face apel la putere? Sau are și o dimensiune morală esențială? Poate o persoană rea să fie un lider bun, sau această răutate îi va compromite capacitatea de leadership? Aceasta este întrebarea adresată despre o figură cheie a pericopei acestei săptămâni, profetul păgân Bilaam.
În primul rând, avem dovezi independente că Bilaam a existat. O descoperire arheologică din 1967, din Deir ’Alla la confluența râurilor Iordan și Jabbok, a scos la iveală o inscripție de pe peretele unui templu păgân, datând din secolul al optulea î.e.a., care face referire la un clarvăzător numit Bilaam ben Beor, folosind termeni uimitor de similari cu cei din pericopa curentă. Bilaam era o personalitate bine cunoscută în regiune.
Aptitudinile sale erau în mod clar impresionante. Era un virtuos religios, un shaman căutat, vrăjitor și făcător de minuni. Balak spunea, bazându-se pe experiență și reputație “căci ştiu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat şi pe cine blestemi tu este blestemat.” (Num. 22: 6). Literatura rabinică nu pune sub semnul întrebării acest lucru. Despre expresia “În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moshe, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă.” (Deut. 34:10), înțelepții au mers atât de departe cât să afirme: “În Israel nu a mai existat un alt profet atât de mare precum Moshe, însă a existat printre alte națiuni. Cine era el? Bilaam.”
O altă sursă midrashică spune că “Nu era nimic în lume pe care Cel Sfânt binecuvântat fie El nu l-a dezvăluit lui Bilaam, care l-a întrecut chiar pe Moshe în înțelepciunea vrăjitoriei.” La nivel tehnic, Bilaam avea toate aptitudinile.
Cu toate acestea, verdictul final asupra lui Bilaam a fost unul negativ. În capitolul 25 citim despre succesiunea ironică de binecuvântări și blesteme. Israeliții, fiind salvați de Dumnezeu de la blestemele de la Moab și Midian, au suferit o tragedie pe care și-au provocat-o ei înșiși, permițându-și se să lase ademeniți de femeile din țară. Furia lui Dumnezeu s-a aprins asupra lor. Câteva capitole mai târziu (Num. 31:16) iese la iveală că Bilaam este cel care a conceput această strategie: “Erau cei care au urmat sfatul lui Bilaam și erau mijlocul de a-i îndepărta pe israeliți de Domnul în ceea ce s-a întâmplat la Peor, astfel că plaga a lovit poporul Domnului”. Eșuând să-i blesteme pe israeliți, Bilaam a reușit în cele din urmă să le cauzeze un mare rău.
Deci imaginea care reiese din sursele evreiești este aceea a unui om cu daruri însemnate, un profet autentic, un om pe care înțelepții l-au comparat cu Moshe însuși – totuși, în același timp, era o persoană cu un caracter defectuos, care a dus în cele din urmă la căderea sa și la reputația de răufăcător și la a fi menționat de Mishna ca fiindu-i refuzat locul în lumea viitoare.
Care era defectul său? Există mai multe speculații, însă Talmudul oferă o sugestie pornind de la numele său. Ce semnifică numele Bilaam? Talmudul răspunde: înseamnă “un om fără popor” (belo am).
Aceasta este o înțelegere subtilă. Bilaam era un om lipsit de loialități. Balak l-a chemat spunând: “acum vino și dă un blestem asupra acestui popor, căci ei sunt prea puternici pentru mine… Căci știu că cei pe care îi binecuvântezi sunt binecuvântați, iar cei pe care îi blestemi sunt blestemați.” Bilaam era un profet de închiriat. El avea puteri supranaturale. Putea să binecuvânteze pe cineva, iar persoana respectivă să reușească. Putea blestema, iar persoana aceea era lovită de ghinion. Însă nu există niciun indiciu în niciuna din relatări, fie ele biblice sau nu, că Bilaam era un profet în sens moral: că era preocupat de dreptate, de lucrurile bune sau greșelile celor ale căror vieți le impacta. Asemeni unui criminal plătit al unei ere ulterioare, Bilaam era un singuratic. Serviciile sale puteau fi cumpărate. Avea aptitudini pe care le folosea cu un efect devastator. Însă nu avea niciun fel de angajamente, loialități, rădăcini. El era omul belo am, fără popor.
Moshe era exact opusul. Dumnezeu însuși spune despre el “El este [extrem] de loial în toată casa Mea.” (Numeri 12:7). Oricât de dezamăgit a fost de israeliți, nu a încetat niciodată să susțină cauza lor în fața lui Dumnezeu. Atunci când intervenția lui inițială în fața lui Faraon le-a înrăutățit soarta, el i-a spus lui Dumnezeu “Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis pe mine?” (Exod 5:22).
Atunci când israeliții au făcut Vițelul de Aur și Dumnezeu a amenințat să distrugă poporul și să o ia de la capăt cu Moshe, el a spus: “Iartă-le te rog păcatul. Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” (Exod 32:32). Atunci când poporul, demoralizat de raportul spionilor, a vrut să se întoarcă în Egipt, iar Dumnezeu și-a aprins mânia asupra lor, el a spus “Iartă, dar, fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt până aici.” (Numeri 14:19).
Atunci când Dumnezeu a amenințat cu pedeapsa în timpul rebeliunii lui Korach, Moshe s-a rugat: “Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?” (Numeri 16:22). Chiar și atunci când propria lui soră, Miriam, a vorbit urât depre el și a fost pedepsită cu lepră, Moshe s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea. “Te rog Doamne, vindecă-o acum” (Numeri 12:13) Moshe nu a încetat niciodată să se roage pentru poporul său, indiferent cât de mult au păcătuit, oricât de îndrăzneață ar fi fost rugăciunea, indiferent cât de mult risca să își pericliteze propria relație cu Dumnezeu. Cunoscându-le defectele, le-a rămas întru totul loial.
Cuvântul ebraic emunah este tradus deobicei prin “credință,” și asta e ceea ce a ajuns să însemne în Evul Mediu. Însă în ebraica biblică este tradus mai corect ca fidelitate, încredere, loialitate. Înseamnă să nu te îndepărtezi de cealaltă parte în vremurile dificile. Este o virtute cheie a legământului.
Există oameni cu daruri extraordinare intelectuale și uneori chiar spirituale, care totuși nu reușesc să realizeze ceea ce ar fi putut. Lor le lipsesc calitățile morale de bază ale integrității, onestității, modestiei și, mai presus decât orice, loialității. Ceea ce fac, reușesc să facă extraordinar. Însă adesea fac lucrurile greșite. Conștienți de înzestrările lor neobișnuite, tind să-i privească de sus pe ceilalți. Ei lasă loc mândriei, aroganței și a unei convingeri că ei pot cumvă să scape cu fărădelegile pe care le comit. Bilaam este exemplul clasic, iar faptul că a plănuit să-i ademenească pe israeliți să păcătuiască chiar și după ce a aflat că Dumnezeu era de partea lor, este o măsură a faptului că cei mai mari pot uneori decădea, ajungând cel mai jos.
Cei care sunt loiali altor oameni descoperă că și alții le sunt loiali lor. Cei care nu sunt loiali ajung în cele din urmă să nu mai fie crezuți și pierd orice autoritate ar fi putut avea. Leadershipul fără loialitate nu este leadership. Aptitudinile singure nu pot substitui calitățile morale care îi fac pe oameni să îi urmeze pe cei care le demonstrează. Îi urmăm pe cei în care ne încredem, pentru că prin comportamentul lor ne-au câștigat încrederea. Asta e ceea ce l-a făcut pe Moshe să fie liderul măreț, cum Bilaam ar fi putut ajunge, însă nu a devenit niciodată. Fii întotdeuna loial oamenilor pe care îi conduci.
- Poate o persoană rea să fie un lider bun, sau răutatea lor le va compromite leadership-ul?
- Care sunt diferențele principale dintre Moshe și Bilaam?
- Este loialitatea o calitate pe care o considerați importantă la liderii voștri?
