Cartea Bamidbar începe cu un recensământ al israeliților. Din acest motiv, traducerea denumirii acestei cărți este Numeri. Acest lucru ridică o serie de întrebări: care este semnificația acțiunii de numărare? Și de ce la acest punct, la începutul cărții? În plus, au mai fost alte două recensăminte ale poporulul, iar acesta ar fi cel de-al treilea într-un singur an. Cu siguranță o singură numărătoare ar fi fost suficientă. Există vreo legătură între numărătoare și leadership?
Putem începe prin a observa ceea ce pare a fi o contradicție. Pe de o parte, Rashi afirmă că acțiunea de a număra în Tora reprizintă gesturi de dragoste din partea lui Dumnezeu:
Deoarece ei (copiii lui Israel) îi sunt dragi, Dumnezeu îi numără des. El i-a numărat când erau pe punctul de a pleca din Egipt. I-a numărat după vițelul de aur pentru a vedea câți au mai rămas. Și acum când se pregătește să își așterne Prezența asupra lor (la inaugurarea Sanctuarului), I-a numărat din nou. (Rashi referitor la Bamidbar 1:1)
Atunci când Dumnezeu inițiază un recensământ al israeliților, este pentru a le arăta că îi iubește.
Pe de altă parte, Tora este explicită în a afirma că realizarea unui recensământ al națiunii este o acțiune plină de riscuri.
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nicio urgie, cu prilejul acestei numărători. (Ex. 30:11-12).
Atunci când, secole mai târziu, Regele David a numărat poporul, mânia Divină a fost dezlănțuită și șaptezeci de mii de oameni au murit.Cum este posibil acest lucru, dacă numărătoarea este o expresie a dragostei?
Răspunsul se găsește în expresia pe care Tora o folosește pentru a descrie actul de a număra: se’u et rosh, literar, “a ridica capetele.” (Num. 1:2) Aceasta este o expresie neobișnuită, evazivă. Ebraica biblică cuprinde multe verbe care au sensul de “a număra”: limnot, lifkod, lispor, lachshov. De ce nu folosește Tora unul dintre aceste cuvinte simple pentru a se referi la recensământ, alegând în schimb această expresie ocolitoare “a ridica capetele” poporului?
Răspunsul scurt este acesta: În orice recensământ, există tendința de a te concentra pe total – mulțimea, multitudinea, masa. Iată o națiune de șaizeci de milioane de oameni, sau o companie cu o sută de mii de angajați sau o galerie sportivă de șaizeci de mii de fani. Orice total tinde să prețuiască valoarea grupului sau a națiunii per ansamblu. Cu cât mai mare totalul, cu atât mai puternică armata, mai populară echipa și mai de succes compania.
Numărarea devalorizează individul și tinde să-l facă înlocuibil. Dacă un soldat moare în luptă, un altul îi va lua locul. Dacă o persoană părăsește organizația, altcineva va fi angajat pe acel post.
În mod notoriu, mulțimile au efectul de a-l face și pe individ să își piardă judecata independentă și să urmeze ce fac ceilalți. Numim acest fenomen “comportament de turmă” și poate duce uneori la nebunie colectivă. În 1841 Charles Mackay a publicat studiul său clasic, Iluzii extrem de populare și nebunia mulțimilor,care povestește despre bula din Marea Sudului în care mii de oameni și-au pierdut averile și despre mania lalelelor din Olanda, când s-au cheltuit averi întregi pe bulbi de lalele. Marile crize economice din 1929 și 2008 au avut cauza în aceeași psihologie a mulțimiilor.
O altă lucrare renumită, Mulțimea, Un stiudiu al minții populare (1895) a lui Gustav Le Bon a arătat modul în care mulțimile exercită o “influență magnetică” care transformă comportamentul indivizilor într-o „minte de grup” colectivă. Așa cum afirmă el, “Un individ într-o mulțime este asemeni unui grăunte de nisip printre alte fire de nisip pe care vântul le agită după bunul plac.” Într-o mulțime oamenii devin anonimi. Conștiința lor este amuțită. Ei își pierd simțul responsabilității individuale.
Mulțimile sunt deosebit de predispuse la un comportament regresiv, reacții primitive sau comportamente instinctuale. Sunt ușor conduse de figuri demagogice, jucându-se cu temerile oamenilor și cu sentimentul lor de victimizare. Astfel de lideri, a subliniat Le Bon sunt “special recrutați din randul celor cu o nervozitate morbidă, parțial bolnavi, persoane în pragul nebuniei,” o remarcabilă anticipare a lui Hitler. Nu este un accident că lucrarea lui Le Bon a fost publicată în Franța, într-o perioadă de creștere a antisemitismului în timpul procesului Dreyfus.
Iată seminificația unei caracteristici remarcabile a iudaismului: insistența sa principială – ca nici o altă civilizație până atunci – asupra demnității și integrității individului. Noi credem că fiecare ființă umană a fost creată în imaginea și după asemănarea lui Dumnezeu. Înțelepții noștri au spus că fiecare ființă este asemenea unui întreg univers.Maimonide scria că fiecare dintre noi ar trebui să ne privim ca și cum următoarea noastră acțiune ar putea schimba soarta lumii. Fiecare perspectivă diferită este notată cu atenție în Mishna, chiar dacă legea urmează viziunea opusă. Fiecare verset al Torei, au spus înțelepții, poate avea șaptezeci de interpretări. Nicio voce, nicio perspectivă nu este amuțită. Iudaismul nu ne permite niciodată să ne pierdem individualitatea în mulțime.
În Talmud există o binecuvântare superbă care este rostită atunci când vedem șase sute de mii de israeliți împreună în același loc. Aceasta este: “Binecuvântat ești tu, Doamne… care discerni secretele.”Talmudul explică că fiecare persoană este diferită. Fiecare dintre noi avem însușiri diferite. Fiecare avem propriile noastre gânduri. Doar Dumnezeu poate pătrunde în mintea fiecăruia dintre noi și să poate știi ce gândim, iar binecuvântarea menționată se referă exact la acest lucru. Cu alte cuvinte, chiar și într-o mulțime uriașă, unde pentru ochiul uman fețele se estompează într-o masă, Dumnezeu încă se raportează la noi ca indivizi, nu ca membri ai unei mulțimi.
Acesta este sensul expresiei “ridică capetele” folosită în contextul recensământului. Dumnezeu îi spune lui Moshe că există pericolul, atunci când numeri o națiune, că fiecare individ să se simtă nesemnificativ. “Ce sunt eu? Ce diferență pot face eu? Eu sunt doar unul din milioane, doar un val în ocean, un grăunte de nisip pe plajă, un fir de praf pe suprafața infinitului.”
Contra tuturor acestora, Dumnezeu îi spune lui Moshe ca oamenii să ridice capetele aratând că fiecare dintre ei contează; sunt importanți ca indivizi. Într-adevăr, în legea evreiască, davar she-be-minyan, ceva ce este numărat, vândut individual și nu în funcție de greutate, nu este niciodată anulat nici măcar într-un amestec de o mie sau un milion de alte lucruri.În iudaism, organizarea unui recensământ trebuie făcută de fiecare dată în așa fel încât să semnalăm ca fiecare este apreciat ca individ. Fiecare dintre noi avem daruri unice. Există o contribuție pe care doar eu pot să o aduc. A ridica capul cuiva înseamnă a le arăta apreciere, recunoaștere. Este un gest de dragoste.
Există însă o diferență uriașă între individualitate și individualism. Individualitatea înseamnă că sunt unic și sunt apreciat ca membru al unei echipe. Individualismul înseamnă că nu sunt deloc un jucător de echipă. Că sunt interesat doar de mine însumi, nu de grup. Robert Putnam, sociolog la Harvard, i-a dat o denumire faimoasă, menționând că mai multe persoane ca niciodată joacă bowling în Statele Unite, însă mai puține ca niciodată se alătură echipelor de bowling. El a denumit acest fenomen “a juca bowling singur.” Sherry Turkle, profesor la MIT, numește această epocă a Twitter-ului, Facebook-ului și a prieteniilor online mai degrabă decât față în față “Singuri împreună.” Iudaismul prețuiește individualitatea, nu individualismul. Așa cum a spus Hillel “Dacă sunt doar pentru mine, atunci ce sunt?”
Toate acestea au implicații în leadershipul evreiesc. Nu ne ocupăm de socotit cifre. Poporul evreu a fost mereu mic, dar a realizat lucruri mărețe. Iudaismul are o profundă neîncredere în liderii demagogi care manipulează emoțiile mulțimilor. La Tufișul arzând, Moshe a vorbit depre inabilitatea sa de a fi elocvent. “Nu sunt un om al cuvintelor” (Ex. 4:10). El credea că aceasta este o deficiență a unui lider. De fapt, a fost chiar opusul. Moshe nu a influențat oamenii prin tehnica sa oratorica. Mai degrabă, i-a ridicat prin învățăturile sale.
Un lider evreu trebuie să respecte indivizii. Ei trebuie să le “ridice capetele”. Dacă vrei să conduci, indiferent cât de mic sau mare este grupul pe care îl conduci, trebuie mereu să comunici valoarea pe care o acorzi tuturor, inclusiv celor pe care alții îi exclud: văduva, orfanul, și străinul. Nu trebuie niciodată să încerci să influențezi o mulțime apelând la emoțiile lor primare de teamă sau ură. Nu trebuie să calci niciodată în picioare opiniile altora.
Este dificil să conduci o națiune de indivizi, dar această formă de leadership este cea mai plină de provocări, responsabilizatoare și care inspiră.
- De ce credeți să a fost realizat un recensământ înainte de inaugurarea Mishkanului?
- Care este diferența dintre un mare lider care ține discursuri inspiraționale mulțimilor și un dictator periculos care dă oratorii agitatoare maselor?
- Legea evreiască respectă regula majorității – cum poate să facă acest lucru și în același timp să prețuiască opiniile individuale (Indiciu: cum sunt luate deciziile halahice și cum sunt ele înregistrate în Gemara?)
