Așa cum am putut observa atât în Vaietze, cât și în Vaiera, leadershipul este marcat de eșecuri. Modul de a reveni după acestea este adevărată măsură a unui lider. Liderii pot eșua din două tipuri de motive. Primul dintre acestea este extern. Poate momentul nu este potrivit. Condițiile pot fi nefavorabile. Poate că nu este nimeni de cealaltă parte cu care să poți discuta. Machiavelli le-a denumit pe acestea Fortuna: puterea ghinionului care poate învinge chiar și cel mai puternic individ. Uneori, în ciuda eforturilor noastre eșuăm. Așa e viața.
Cel de-al doilea tip de eșec este intern. Unui lider poate pur și simplu să îi lipsească curajul de a conduce. Uneorii liderii trebuie să se împotrivească mulțimii. Trebuie să spună nu, atunci când toți ceilalți strigă da. Acest lucru poate fi înfricoșător. Mulțimile au o voință și un impuls propriu. Să le spui nu, poate însemna să își pui cariera sau chiar viața în pericol. În acel moment este nevoie de curaj, și să nu-l afișezi în acele momente poate constitui un eșec moral dintre cele mai grave.
Acesta este exemplul clasic al Regelui Saul, care a eșuat să îndeplinească instrucțiunile lui Samuel în lupta împotriva amaleciților. Lui Saul i s-a spus să nu cruțe pe nimeni și nimic. Iată ce s-a întâmplat:
Atunci când Samuel a ajuns la el, Saul a spus “Domnul să te binecuvânteze! Am îndeplinit instrucțiunile lui Dumenzeu.”
Însă Samuel a spus, “Atunci ce este behăitul aceste de oi în urechile mele? Ce este acest sunet de vite pe care îl aud?”
Saul a răspuns, “Soldații le-au adus de la amaliciți. Ei au cruțat cele mai bune oi și vite pentru a le aduce ca sacrificiu Domnului, însă le-am distrus în totalitate pe celelalte.”
“Destul!” i-a spus Samuel lui Saul. “Să îți spun ce mi-a spus Domnul noaptea trecută.”
“Spune-mi”, a replicat Saul.
Samuel a spus “Deși poate că ești mic în ochii tăi, nu ești tu conducătorul triburilor lui Israel? ” Domnul te-a uns împărat peste Israel. Și te-a trimis într-o misiune spunând: ‘Mergi și distruge în întregime acel popor nelegiuit, pe amaleciți; poartă un război împotriva lor până îi vei nimici în întregime.’ De ce nu l-ai ascultat pentru Domnul? De ce ai sărit asupra prăzii și ai făcut nelegiuri în ochii Domnului?”
“Însă m-am supus Domnului” a spus Saul. “Am mers în misiunea pe care Domnul mi-a încredințat-o. I-am distrus în întregime pe amaleciți și l-am adus înapoi pe Agag, regele lor. Soldații au luat oi și vite ca pradă, cele mai bune dintre ele dedicate lui Dumnezeu, pentru a le sacrifica Domnului la Gilgal.” (I Sam. 15:13–21)
Saul își găsea scuze. Greșeala nu a fost a sa; era vina soldaților. În plus, atât el cât și ei au avut cele mai bune intenții. Oile și vitele au fost cruțate pentru a fi oferite ca sacrificii. Saul nu l-a ucis pe regele Agog, ci l-a luat prizonier. Samuel este de neclintit. El spune “Pentru că ai respins cuvântul Domnului, El te-a respins ca rege.” (I Sam. 15:23). Abia atunci Saul recunoaște “Am păcătuit”. (15:24) La acest moment este deja prea târziu. El s-a dovedid nevrednic să fie primul din succesiunea de regi ai Israelului.
Există un citat apocrif atribuit mai multor politicieni: “Desigur că îmi urmez partidul, până la urmă sunt liderul lor.” Există lideri care urmează în loc să conducă. Rabbi Israel Salanter îi compară cu un câine care se plimbă împreună cu stăpânul său. Câinele aleargă în față, însă se tot întoarce spre stăpân pentru a se asigura că merge în direcția corectă. Câinele poate crede că el conduce, însă de fapt el urmează pe stăpân.
Aceasta, la o lectură simplă a textului, era soarta lui Aaron în pericopa acestei săptămâni. Moshe era pe munte de patruzeci de zile. Oamenii erau îngrijorați. Oare a murit? Unde este? Fără Moshe se simțeau neputincioși. El era punctul lor de legătură cu Dumnezeu. El a îndeplinit miracolele, a despărțit marea, le-a dat apă să bea și mâncare să mănânce. Iată cum descrie Tora ce se întâmplă în continuare:
Poporul, văzând că Moshe zăbovește să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron și a spus “Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, căci Moshe, omul acela care ne-a scos din Egipt, nu știm ce s-a întâmplat cu el.” Aaron le-a răspuns “scoateți cerceii de aur din urechile nevestelor voastre, fii și fiicelor voastre și aduceți-i la mine.” Așa că tot poporul și-a scos cerceii din urechi și i-a adus lui Aaron. El a luat tot ceea ce primise, l-a modelat și a făcut un vițel turnat. Apoi ei au spus “Acesta este dumnezeul tău Israele, care te-a scos din Egipt.” (Ex. 32:1-4)
Dumezeu se mânie. Moshe îl roagă să cruțe poporul. Apoi coboară de pe munte, vede ce s-a întâmplat, sparge Tablele Legii pe care le aducea cu el, arde idolul, îl fărâmă până se face pulbere, îl amestecă cu apă și îi face pe israeliți să-l bea. Apoi se întoarce către fratele său Aaron și întreabă: “Ce ai făcut?”
“Nu fi mânios, domnul meu,” a răspuns Aaron. “Știi cât sunt de porniți acești oameni către nelegiuiri. Ei mi-au spus, ‘Fă-ne un dumnezeu care să mearga înaintea noastră, căci Moshe, omul acela care ne-a scos din Egipt, nu știm ce s-a întâmplat cu el.’ Așa că le-am spus ‘scoateți cerceii de aur.’ Ei mi-au dat aurul și eu l-am aruncat în foc și a ieșit acest vițel!” (Ex. 32:22-24)
Aaron învinovățește poporul. Ei sunt cei care au venit cu această cerere nelegitimă. El nu își asumă responsabilitatea de a fi făcut vițelul. Pur și simplu s-a întâmplat.“Eu l-am aruncat în foc și a ieșit acest vițel!” Este același fel de neasumare a responsabilității pe care ne-o amintim din povestea lui Adam și a Evei. Bărbatul a spus “Femeia a fost”. Femeia a spus “Șarpele a fost de vină.” S-a întâmplat. Nu am fost eu. Eu am fost victima, nu făptașul. Pentru oricine, o astfel de abatere este un eșec moral. Pentru un lider asemeni regelui Saul sau marelui preot Aaron, cu atât mai mult.
Ceea ce este neobișnuit e faptul că Aaron nu este pedepsit imediat. Conform Torei, el a fost pedepsit pentru un cu totul alt păcat, atunci când, cu ani mai târziu, el și Moshe au vorbit la mânie împotriva poporului care se plângea de lipsa apei: “Aaron va fi adunat la poporul său. El nu va intra în țara pe care le-o dau israeliților pentru că amândoi v-ați răsculat împotriva poruncii mele la apele de la Meriba” (Num. 20:24).
Doar mai târziu, în ultima lună a vieții lui Moshe, el a spus poporului un lucru pe care nu îl împărtășise cu ei până atunci: “M-am temut de mânia Domnului, căci El era atât de mânios pe voi încât să vă distrugă. Însă din nou Domnul m-a ascultat. Și Domnul era atât de mânios pe Aaron încât să-l distrugă, însă la acea vreme m-am rugat și pentru Aaron.” (Deut. 9:19-20) Dumnezeu, potrivit lui Moshe, era atât de furios pe Aaron pentru păcatul vițelului de aur, încât era cât pe ce să-l ucidă, și ar fi făcut asta dacă Moshe nu s-ar fi rugat pentru el.
Este foarte ușor să fim critici la adresa celui care pică testul leadershipului atunci când trebuie să se opună mulțimilor, să se opună consensului, blocând calea pe care majoritatea vrea să o urmeze. Adevărul este că e dificil să te opui mulțimii. Ei pot să te ignore, să te dea la o parte, sau chiar să te asasineze. Atunci când mulțimea își pierde controlul nu există nicio soluție elegantă. Până și Moshe a fost neputincios în fața cererilor poporului în timpul episodului ulterior al spionilor. (Num. 14:5).
Nu a fost simplu nici pentru Moshe să restabilească ordinea. A trebuit în acel moment să întreprindă o acțiune dramatică: spargerea Tablelor Legii și distrugerea vițelului de aur. Cere apoi susținerea și o primește din partea semenilor lui, Leviții. Ei desfășoară represalii împotriva mulțimii, ucigând trei mii de oameni în acea zi. Istoria îl prezintă pe Moshe ca pe un erou, însă este posibil ca el să fi fost văzut ca un autocrat brutal de către contemporanii săi. Noi, datorită Torei, știm ce s-a petrecut între Dumnezeu și Moshe la acel moment. Israeliții, la poalele muntelui nu știau nimic despre cât de aproape erau de a fi distruși în totalitate.
Tradiția îl tratează pe Aaron cu amabilitate. El este portretizat ca un om al păcii. Poate acesta a fost motivul pentru care a devenit Mare Preot. Exită mai multe moduri de a fi lider, iar preoția implică respectarea regulilor, nu luarea unei poziții și convingerea mulțimilor. Faptul că Aaron nu a fost un lider din același aluat ca Moshe nu înseamnă că el a fost un eșec. Înseamnă că el era făcut pentru un alt tip de rol. Sunt momente în care e nevoie de cineva care să aibă curajul să stea împotriva unei mulțimi și alte momente în care e nevoie de cineva care să facă pace. Moshe și Aaron erau tipuri diferite de lideri. Aaron a eșuat atunci când a trebuit să îi ia locul lui Moshe, însă a devenit un mare lider el însuși atunci când avea un alt rol. Asemeni a doi lideri diferiți care lucrează împreună, Aaron și Moshe se completau unul pe celălalt. Nicio persoană nu le poate face pe toate.
Adevărul este că atunci când o mulțime pierde controlul, nu există niciun răspuns simplu. Din acest motiv întreg iudaismul este un seminar extins despre responsabilitatea individuală și cea colectivă. Evreii nu formează sau nu ar trebui să formeze gloate. Atunci când o fac, este nevoie de un Moshe care să restabilească ordinea. Însă poate fi nevoie de un Aaron, în alte momente, pentru a menține pacea.
- Cum se completau stilurile de leadership ale lui Moshe și Aaron?
- De ce sunt criticați uneori liderii pentru că își ascultă adepții?
- Este asumarea responsabilității un concept inerent evreiesc?
