A fost odată un cerșetor care mergea singur și trist pe un drum abandonat. Nici nu își putea aminti cum zâmbește soția sa, atât timp trecuse de când a văzut-o ultima dată fericită. D-zeu îi binecuvântase cu multe fiice, toate frumoase și deștepte. Încă de când fiica cea mare a ajuns la vârsta potrivită pentru măritiș, pețitoarele satului i-au bătut la ușă prezentându-le bărbați tineri,care studiau Tora din zori până seara.
Dar, când acestea au aflat că fetele cerșetorului nu au zestre, au făcut cale întoarsă și nu au mai revenit. „Fiicele voastre sunt minunate!” ziceau ele, „dar cum te poți aștepta ca un tânăr bărbat să vrea să se însoare cu o fată a cărei familii nu are nici măcar câțiva bănuți pentru o nuntă frumoasă și pentru o casă a tinerilor miri?”
Ca ultimă soluție, bărbatul casei a început să cerșească din ușă în ușă pe la casele vecinilor săi evrei. Spera ca situația lui să le provoace milă și să îl ajute să își mărite fetele.
Din păcate, însă, soarta i-a fost potrivnică. Nici unul din vecinii săi nu l-a putut ajuta, nu din răutate sau nepăsare ci din cauza sărăciei și foametei care lovise satul.
Fiecare zi era ca oricare alta. Pleca de dimineață pentru a-și implora vecinii să îl ajute și se întorcea la apusul soarelui cu buzunarele goale, gândindu-se la dezamăgirea ce se va citi pe fața nevestei sale. Într-una din zile, pe drumul spre casă, s-a oprit la umbra unui copac pentru a se odihni și pentru a își scărpina spatele de coaja dură a acestuia.
“Hei, tu!” a auzit dintr-o dată. “Ce cauți aici? Nu știi că aici e curtea mea și nu ai voie să stai aici?”
Uitându-se în sus, brusc și-a dat seama că rătăcind pe străzi, a ajuns pe moșia unui lord feudal, un om care avea putere aproape nelimitată în întreg tărâmul.
“Îmi pare atât de rău, Maiestate!” a răspuns el. “Pur și simplu rătăceam pierdut prin împrejurimi, simțindu-mă singur și abandonat, gândindu-mă la problemele pe care le am și am decis să încerc să îmi potolesc durerea de spate sprijinindu-mă de acest copac. Te rog, Maiestate, iartă-mi neatenția și iartă-mă că mi-am permis acest mic capriciu. Voi pleca de îndată!”
“Așteaptă o clipă!” a spus Lordul, cu un ton milos. “Pari un om care a suferit mult. Spune-mi mai multe despre tine! Poate te pot ajuta!”
“O, Alteță! Ești prea bun!” a spus cerșetorul. “Mă simțeam atât de singur și de neînțeles! Sunt tată pentru multe fiice și caut cu disperare mijloace pentru a le ajuta să se mărite. Dar de ce ți-ai ocupa tu mintea și timpul cu problemele unui evreu bătrân?”
“Dragul meu,” a spus Lordul, “ia, te rog, aceasta punguță cu galbeni și fă-ți fetele fericite. Mărite-le cu cine le poftește inima. Sunt un om bătrân și am mai mulți bani decât pot cheltui în zilele care mi-au rămas. Mai multă bucurie decât toată averea mea nu îmi poate aduce decât a o împărți cu cei care au nevoie de ea. Acum vezi-ți de drum și bucură-te că mi-ai ieșit în cale!”
Încă întrebându-se dacă totul a fost un vis sau chiar i s-a întâmplat asemenea minunăție, cerșetorul s-a întors acasă. Nu a trecut multă vreme până când tot satul a aflat de întâmplarea prin care a trecut bărbatul.
“Ce noroc chior!” i-a spus unul din vecinii cerșetorului unui prieten. “Asta e șansa noastră să ajungem bogați! Hai să mergem în același loc, să spunem aceeași poveste și să îl convingem pe Lord să ne dea o parte din averea lui!”
Mergând spre locul indicat de către bărbatul norocos, cei doi au găsit un copac cu coroana bogată și trunchi gros. S-au așezat la umbra lui și s-au sprijinit de el.
În scurtă vreme, stăpânul pământului pe care se aflau cei doi a venit să verifice ce se întâmplă.
“O, Alteță!” au spus ei, “Te rugăm să ai milă de noi! Suntem atât de triști și de neajutorați, atât de lipsiți de orice speranță, încât ne-am decis să stăm un pic la umbra acestui copac pentru a ne scărpina spatele cu coaja lui groasă!”
“Sunteți amândoi niște șarlatani!” a strigat Lordul nervos. “Plecați de îndată de pe pământurile mele!”
Când plecau de pe pământurile Lordului, bărbații l-au întrebat: „Cum se face că atunci când prietenul nostru a făcut același lucru ca noi l-ai ajutat, iar pe noi ne-ai izgonit? Cum ți-ai dat seama că noi nu suntem la fel de săraci ca el?”
“Este foarte simplu! Când un om este, cu adevărat, singur și dezolat și trebuie să își scarpine spatele, nu are altă alegere înafară de a se scărpina cu coaja unui copac. Dar voi sunteți doi! Ați fi putut să vă scărpinați unul altuia spatele. Așa mi-am dat seama că nu sunteți atât de nevoiași precum ați fi vrut să mă faceți să cred că sunteți!”
Când spun această parabolă hasizii trag următoarea concluzie: „Atât timp cât ai un prieten, nici o problemă nu este lipsită de soluții.