Larry Taylor era moderatorul licitațiilor din comunitatea lui. Pe lângă faptul că îi plăcea foarte tare să facă asta, reușea să strângă și sume mari pentru renovarea sinagogii pe care o iubea încă din copilărie.
„Și acum! Ceva absolut deosebit! Un tur de 45 de minute cu avionul în care vă veți putea vedea casa de la zeci de kilometri înălțime. Licitația începe de la 100 de dolari. Oferă cineva 150?” Larry a văzut o mână ridicată din public. „Cineva a licitat 150. Altcineva oferă 200?” Licitația a continuat până la suma de 300 de dolari.
Larry a fost mirat să audă deodată o voce cunoscută care tocmai intrase în procesul de licitare. „350!” a spus vocea. Nimeni nu a vrut să ofere mai mult, așa că Larry a concluzionat: “350 o dată? 350 de două ori? Vândut fiului meu, Jason!”
După ce toate bunurile au fost licitate, Larry i-a spus lui Jason: “Nu m-aș fi gândit niciodată că tu ai vrea acest tur.”
„De fapt, tată, e cadoul meu pentru tine cu ocazia zilei tale de naștere. M-am gândit că eu, tu, mama și Charice putem merge împreună.”
Larry i-a zâmbit și i-a promis că vor merge împreună în acest tur.
Cu același zâmbet pe față, i-a dat și vestea bună soției sale. „Draga mea! Jason ne-a facut cea mai mare surpriză. Drept cadou de ziua mea a cumpărat turul cu avionul pentru noi 4!”
„Sună grozav!” i-a răspuns. „Când va fi?”
„Să vedem, să vedem… pe 6 august!”
Elaine și-a deschis agenda și a verificat data. „Of, dragul meu. Nu pot pe 6 august. Voi fi în Israel pentru nașterea copilului Batshevei. Mi-ar plăcea tare mult să pot merge cu voi, dar știi cât de greu este să aduni toată familia laolaltă, chiar și când e vorba de evenimente atât de importante!”
Larry s-a întristat, însă a acceptat să meargă doar cu cei doi copii ai săi.
Cu o noapte înainte de a zbura, inima lui Larry bătea atât de tare încât nu se putea concentra la filmul pe care îl urmărea la televizor. În exact același moment, la 5.000 de mile depărtare fiul său, Baruch, se afla în mulțimea care se îndrepta către Kotel. De Tisha B’Av, când majoritatea restaurantelor și barurilor sunt închise, piața de lângă Kotelul este, de obicei, foarte aglomerată.
Baruch și-a orientat privirea către Zidul Plângerii în timp ce urca scările către Cartierul Evreiesc. Oamenii din fața Zidului stăteau pe pământ, citind din cartea Lamentărilor, dar mulți adolescenți stăteau departe de aceștia, răzând și socializând de parcă se aflau la o petrecere. „Ei bine, măcar sunt în preajma Kotel-ului de Tisha B’Av, chiar dacă nu îi arată respectul cuvenit acestei zile. Și, în fond, nu e ca și cum eu știu totul despre sărbătoarea asta. Nu înțeleg aproape nimic din Kinot și nici nu am puterea de a pricepe de ce Templul era atât de important pentru poporul nostru. Nu mă simt trist și, cu siguranță, nu pot să mă port de parcă aș fi în doliu.”
La yeshiva-ua la care studia, exista obiceiul ca fiecare elev să pregătească o introducere pentru una din Kinot. Baruch a pregătit una pentru cea de-a șasea: „Una din cele mai mari probleme pe care le avem în această zi este aceea de a simți durere și tristețe în urma distrugerii Celor Două Temple. Ce aș vrea să vă sugerez este ca de-acum încolo, la fiecare Tisha B’Av să vă gândiți la o persoană dragă pe care ați pierdut-o și să încercați să proiectați acea durere în direcția distrugerii Templelor. Va fi o mică demonstrație a ceea ce a simțit poporul nostru în trecut.”
„Bună seara și bine ați venit la bordul aeronavei!” a anunțat pilotul. „Numele meu este Yarom și eu voi fi pilotul dumneavoastră astăzi. Zborul nu va dura mai mult de 45 de minute și mă voi asigura să zbor deasupra cartierului dumneavoastră!”
Baruch mânca prima masă după post. Cine ar putea să îl sune imediat după încheierea postului? „Alo?”
Nu i-a răspuns nimeni.
„Alo?” a întrebat el a doua oară.
Într-un final a auzit o voce tremurândă, pe care abia a reușit să o recunoască. „Barry?” a întrebat mama lui. Atunci și-a dat seama că ceva sigur nu e în regulă.
„Mama? Ce ai pățit? Ce s-a întâmplat?”
„Înfiorător” a șoptit ea.
„Ce e înfiorător?””
„Tatăl tău… fratele.. sora vitregă… într-un accident aviatic!”
„Alo? Mama? Mai ești acolo?”. Deodată, a auzit un ton de ocupat. Telefonul i-a scăpat din mână, iar el a rămas uitându-se în gol la masa din fața lui. Toată lumea lui se prăbușise. Era al doilea Tisha B’av încă o dată.
După cele șapte zile de doliu, Baruch l-a întrebat pe Rabbi Pressman cum ar putea să găsească măcar o fărâmă de sens în tragedia asta.
Rabbi Pressman s-a gândit câteva secunde și i-a răspuns. „Nu pot să îți spun ce sens are tragedia asta. Ce pot să îți spun este că poate fi o mică demonstrație a ceea ce au simțit strămoșii noștri când Cele Două Temple au fost dărâmate. Așa a fost și sufletul tău dărâmat acum 7 zile. Acum, poate chiar tu, cu sufletul fărâmat, vei fi acela care va face posibilă reconstruirea Templului și vei aduce poporul evreu mai aproape de credință.”
Baruch a rămas fără cuvinte. Și-a adus aminte ce a spus acum câteva zile colegilor săi de la yeshiva. Acum venise momentul să pună în practică ce spusese.
Anul următor, în dimineața zilei de Tisha B’Av, Baruch a vorbit tot despre cea de-a șasea Kinah în fața colegilor săi de la yeshiva. De data aceasta nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a-și pregăti discursul.
“Anul trecut v-am sugerat să resimțiți durerea cauzată de pierderea cuiva drag pentru a înțelege mai bine această sărbătoare. Ei bine, pentru restul vieții voi reuși să înțeleg ce trebuie să simțim în această zi. Tisha B’Av semnifică yahrtzeit-ul tatălui și fratelui meu.”
Sursa: https://www.aish.com/h/9av/aas/48960271.html?mobile=yes