Acum foarte mulți ani nu existau departamente de pompieri. Nu existau mașini speciale și oameni antrenați pentru a stinge incendii. Pe vremea aceea, majoritatea caselor erau construite din lemn, ceea ce era un lucru îngrozitor pentru locatarii lor atunci când pornea un foc. Dar, oamenii se adaptaseră vremurilor respective, așa că atunci când izbucnea un incendiu toți lăsau orice aveau de făcut și se uneau pentru a-l stinge. De asemenea, în fiecare oraș exista un turn foarte înalt unde, în permanență stătea cineva pentru a supraveghea orașul și a anunța eventualele incendii. De îndată ce vedea primele flăcări el sufla într-o goarnă special pregătită pentru astfel de necazuri. Atunci, oamenii formau un lanț uman și dădeau din mână în mână găleți de apă pentru a putea stinge focul și a nu-l lăsa se se extindă.
Întâmplarea face ca, într-o zi, un sătean tânăr se afla într-un oraș pentru prima oară în viața lui când a izbucnit un incendiu. Aflându-se în camera din hanul unde poposise peste noapte, a auzit alarma și l-a întrebat pe proprietarul hanului care este semnificația acestei alarme.
„De fiecare dată când se pornește un incendiu”, a explicat proprietarul, ”sună goarna și focul este stins înainte să se extindă, pentru a evita daunele grave.”
„Minunat!” a exclamat tânărul sătean. „Abia aștept să le povestesc celor din satul meu și să le fac o surpriză plăcută!”
Drept pentru care, înainte de a se întoarce acasă, a cumpărat o goarnă. Plin de entuziasm, și-a chemat toți vecinii și le-a spus: „Ascultați, dragii mei! De acum încolo nu va mai trebui să ne temem de foc! Doar priviți cât de repede această goarnă poate stinge orice flacără!”
În timp ce spunea asta, a dat foc la una din colibele din preajmă. Focul se întinsese extrem de repede spre acoperiș.
„Nu fiți speriați! Doar priviți!”
Tânărul a suflat în goarnă cu toată puterea de care era capabil, întrerupându-se doar pentru a trage un pic de aer în plămâni. Pe măsură ce focul se extindea, goarna suna din ce în ce mai tare. Din păcate, focul nu părea să aibă vreo intenție să se stingă, ba mai mult, pornise și spre casele vecine, sfârșind cu distrugerea tuturor caselor din sat.
Toți sătenii au început să îl certe și să îl blesteme pe tânăr. „Prostule! Chiar credeai că o simplă goarnă poate stinge focul? Scopul goarnei e să trezească și adune oamenii pentru a aduce apă din fântâni și a opri incendiul!”
Putem asocia goarna din această poveste cu shofarul, al cărui sunet îl ascultăm de multe de ori de Rosh Hashana. Unii oameni cred, la fel ca tânărul sătean din povestea noastră, că sunetul shofarului este suficient pentru ca ei să fie împliniți. Cred că pot „dormi” în continuare sau să își vadă de treburile zilnice pentru că faptul că au ascultat sunetul shofarului va „stinge incendiul”.
Dar, la fel ca goarna din poveste, sunetul shofarului este doar sunetul unei alarme. El transmite, de fapt, un mesaj mai profund, acela de a ne regândi viața și traseul nostru prin ea. Acela de a veni mai des la sinagogă, de a ne ruga mai des și de a vorbi mai des cu D-zeu. Din acest motiv, imediat după ce ascultăm shofarul, spunem: „Fericiți sunt cei care înțeleg cu adevărat însemnătatea acestui sunet!”.