J-Nutshell

Pe vremuri, trăia un rege ne-evreu, care nu găsea bucurie mai mare decât a se întâlni cu rabinul care trăia în capitala regatului său. Cei doi vorbeau până la miezul nopții despre tot felul de subiecte, iar inteligența și înțelepciunea rabinului nu încetau să îi uimească niciodată pe cei de la Curtea regală. Nimeni nu îl putea întrece în calitatea sfaturilor pe acest rabin care îi fermecase pe toți din jurul său.

Regele era fascinat de regatul său. De multe ori îl chema pe rabin la palat, urmând ca apoi să plece să viziteze locurile și oamenii din împărăție, urmând să se întoarcă pentru a dezbate ce au văzut.

Rabinul reușea mereu să aducă în conversațiile lor hashgacha pratit, conceptul de providență divină, încercând mereu să lege evenimentele din regat cu prezența constantă a lui Dumnezeu în viețile tuturor.

Într-una din vizitele lor, regele a decis să meargă dimpreună cu rabinul la vânătoare. Cu toate că rabinul a refuzat, regele a insistat ca și el să încerce să tragă măcar o dată cu pușca.

Necunoscând felul în care trebuie să țină sau să tragă cu arma, rabinul a tras, din greșeală, un glonț. Deodată, un strigăt s-a auzit dinspre pădurea din fața lui. Strigătul era al nimănui altcuiva decât al regelui. Rabinul l-a împușcat accidental, rănindu-i mâna pentru o viață întreagă, deoarece îi distrusese unul din degete.

Furios, regele rănit le-a ordonat gărzilor lui să îl închidă imediat pe rabin într-una din temnițele palatului.

După câteva luni, rana regelui se vindecase. Mâna lui devenea din ce în ce mai puternică, iar dorința de a-și vizita regatul începuse să se reaprindă în sufletul său. De aceea, și-a planificat o excursie mai lungă, în care își dorea să ajungă până la cea mai îndepărtată margine a ținutului peste care domnea.

În timp ce călătorea, regele își aducea mereu aminte de călătoriile în care îl însoțea și rabinul care îi fusese atât de drag.

Într-o destinație pe care nu o mai vizitase până atunci, regele a fost avertizat să nu se îndepărteze de corabia pe care navigau, și să admire frumusețea pământului de la bordul acesteia. Locuitorii pământurilor acelea erau foarte răi și sălbatici, dar spiritul aventuros l-a împiedicat să asculte sfaturile primite, așa că s-a încumetat să exploreze.

Dintr-o dată, regele a fost răpit de un trib de canibali. După cum le era obiceiul, înainte să aprindă focul pentru a găti prada, au inspectat captura. Faptul că nu avea un deget i-a determinat să îl elibereze și să îl considere un semn rău abătut asupra tribului lor.

Sufletul regelui s-a umplut atunci de bucurie. Accidentul cauzat de rabin îi salvase, de fapt, viața.

A renunțat de îndată la călătoria sa și a ordonat echipajului să se întoarcă acasă, la palat.

Când au ajung în capitală, primul lucru pe care l-a făcut regele a fost să ordoneze eliberarea rabinului din temniță.

Apoi, regele l-a întrebat pe rabin:

“Dragul meu rabin, întotdeauna mi-ai povestit de providența divină și cum tot ce se petrece în lumea asta vine, de fapt, din Rai, cu un singur scop: binele nostru. Și asta cred că mi s-a întâmplat mie. Dar, Rabi, am o întrebare. Cum ce ți-am făcut eu a fost providență divină? Ai fost întemnițat luni întregi. Ce e bine și frumos în asta?”

Rabinul a zâmbit și i-a răspuns: „Majestate, dacă nu aș fi fost în temniță. atunci, cu siguranță, aș fi fost împreună cu tine în călătoria ta. Și atunci, aș fi sfârșit mâncat de canibali.”

“Și ce putem învăța din asta?” a întrebat regele.

După câteva minute de gândire, rabinul a răspuns.

“Poate cea mai importantă lecție este că întreaga lume este, în cele din urmă, cu toții putem găsi un prieten în Regele Regilor, Creatorul Cerurilor și al Pământului. Din moment ce el ne vrea doar binele, trebuie să avem încredere în el. Trebuie să ne dăm seama că toate experiențele prin care trecem, chiar și cele mai urâte dintre ele sunt, de fapt, un început al unui bine suprem.”