Rabinul Avner, Păcătosul

Unul din discipolii lui Ramban pe nume Avner, a decis la un moment dat să își părăsească grupul de studiu, comunitatea și să renunțe la ortodoxism. După ce a luat această decizie, a ajuns unul din cei mai importanți reprezentați ai guvernului de la vremea respectivă.

Într-o zi de Yom Kippur, Avner și-a trimis gărzile la sinagogă pentru a-i ordona lui Rabman să se prezinte de urgență în fața lui. Atunci când fostul lui mentor i-a pășit în casă, Avner a ucis un porc, l-a fript și apoi l-a mâncat în fața lui.

Ramban nu și-a putut stăpâni furia și a strigat, „Ce te-a determinat să decazi atât de rău? Ce te-a făcut să renunți la moștenirea sfântă a învățăturilor strămoșilor noștri?”

“Chiar tu!” a țipat Avner batjocoritor. „Învățăturile tale m-au făcut să urăsc și să resping orice are legătură cu iudaismul!”

“La un moment dat, ne povesteai de parasha-ua Ha’azinu,” a continuat el. “Atunci ne-ai spus că în acele 52 de versete, se pot găsi toate detaliile vastei istorii ale poporului evreu până la venirea Mesiei. Și nu numai atât! Ne-ai spus că tot în acele 52 de versete putem găsi numele tuturor evreilor care au trăit vreodată pe Pământ.”

„Nu vezi cât de absurd e ce ne-ai spus?” a spus Avner furios. “Cum ar putea să încapă 4 mii de ani și milioane de nume în 614 cuvinte ?”

“Ce am spus e complet adevărat!” a spus Ramban hotărât.

“Atunci, înseamnă că și eu pot fi găsit acolo, nu? Unde mi-e numele? Unde mi-e scris destinul?”

Pe fața lui Ramban se citeau îngrijorarea și dezamăgirea. A șoptit o rugăciun , apoi a spus:

“Numele tău, Avner, se găsește în versetul 26. Spune-mi care e a treia literă din următoarele cuvinte: AmaRti (reish) AfEihem (aleph) AshBita (beit) Me’eNosh (nun) ZichRom (reish)?”

Versetul spune: “Eu (D-zeu) mi-am promis că îi voi risipi pe toți, ștergându-le amintirea de pe fața Pământului.”

În acest verset, D-zeu dojenește poporul evreu pentru că s-au abătut de la legile Torei, devenind atât de răi încât L-au determinat să vrea să îi omoare.

Fața lui Avner s-a albit brusc, iar el a spus printre lacrimi:

“Mai există vreo speranță pentru mine? Pot face ceva pentru a-mi fi iertate păcatele acestea catastrofale?”

Ramban s-a uitat blând la el și i-a zis: „Versetul în sine îți spune ce trebuie să faci. Dacă D-zeu vrea ca amintirea lor să fie ștearsă de pe fața Pământului, tu trebuie să fugi cât poți de departe și să nu mai știe nimeni nimic de tine.”

Avner a mers de îndată în port, s-a urcat la bordul unei nave și nimeni nu a mai auzit nimic de el vreodată.


Observați că numele format din cele trei litere ale versetului nu este „Avner”, ci este precedat de un R. Din acest motiv, numele discipolului a devenit Rabbi Avner. Chiar dacă până la acel Yom Kippur Avner a dus o viață complet opusă celei a unui rabin, Tora îl numește „Rabbi Avner”.

Avner a avut de ales între a-și continua viața plină de bogăție sau a se căi pentru păcatele săvârșite. Tora ne spune că bunătatea și credința din sufletul lui au câștigat și că prin regret și căință, el s-a transformat într-un adevărat rabin.

Ca povață, ar trebui să știm că toți evreii din jurul nostru, chiar și noi înșine, ne putem oricând transforma din niște păcătoși ca Avner în rabini înțelepți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *